ARAD ONLINE
Ştiri locale pentru Arad
aradinfo.biz
 Vineri,
archívum
programajánló
Transplant renal asistat de robot la Cluj-Napoca

Un robot medical numit Da Vinci, în valoare de două milioane de euro, a fost utilizat ieri la Institutul de Urologie şi Transplant Renal  din Cluj pentru două operaţii de transplant renal de la donator sănătos.


Potrivit Mihai Lucan, directorul IUTR şi chirurgul care a manevrat robotul, transplanturile renale automatizate au fost o premieră pentru Europa de Est. Prima intervenţie, în care Irina Meteţ în vârstă de 31 de ani a primit un rinichi de la soacra sa, Mariana Meteţ  în vârstă de 56 de ani , a durat aproximativ cinci ore, finalizându-se în jurul orei 16.00.

Da Vinci,  a fost închiriat pentru aceste intervenţii de la Spitalul Fundeni din Capitală. Robotul are patru braţe şi este controlat de chirurg prin intermediul unor comenzi manuale şi cu ajutorul mai multor monitoare. Acestea afişează intervenţia chirurgicală în cele mai mici detalii. Operaţiile s-au derulat sub supervizarea unei echipe de chirurgi din Spania.

GB-MCOnet

Ştiri România


Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri Arad:

Magyarország hírei


Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz