ARAD ONLINE
Ştiri locale pentru Arad
aradinfo.biz
 Vineri,
archívum
programajánló
Traian Băsescu va depune azi jurământul

Traian Băsescu va depune jurământul, în faţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului, azi la ora 15.00.  


Din nou în faţa Parlamentului. La cinci ani după primul său jurământ Traian Băsescu se întoarce la "locul faptei" pentru a-şi reînnoi promisiunile faţă de ţară.

În urma acestei proceduri va fi prezentat raportul de validare a referendumului naţional, desfăşurat pe 22 noiembrie, apoi va urma şedinţa solemnă pentru aniversarea a 20 de ani de la Revoluţie.  Băsescu a fost validat în 16 decembrie de Curtea Constituţională în funcţia de şef al statului pentru al doilea mandat de cinci ani.

La ceremonie de validare au participat demnitari, politicieni şi magistraţi, printre care Emil Boc, Nicolae Văcăroiu,  Adriean Videanu, Kelemen Hunor, Laura Kovesi, Cătălin Predoiu, Roberta Anastase, Puiu Haşotti, Lidia Bărbulescu, Gheorghe Pogea, Vasile Blaga.

În cadrul acestei ceremonii Traian Băsescu a declarat că obiectivul său principal este ca fiecare român să simtă că preşedintele este şi al lui, indiferent cum a votat la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

GB-MCOnet

Ştiri România


Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri Arad:

Magyarország hírei


Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz