ARAD ONLINE
Ştiri locale pentru Arad
aradinfo.biz
 Vineri,
archívum
programajánló
Prostitutia ar putea fi introdusa ca materie in scoli

Purtatorul de cuvant al guvernului, Ioana Muntean, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că guvernul ar putea discuta cu cel al Educaţiei despre introducerea în şcoli a prostituţiei ca materie facultativă.


Ioana a spus că, în opinia sa, singura şansă pentru ca unii copii sa reuseasca in viata este prostitutia, iar prin educatie putem ajuta acesti copii, dovadă fiind şi faptul că în toate campaniile organizate de instituţiile statului sunt implicate şi şcolile, transmite Mediafax.

Romania

"S-a luat în discuţie şi ideea de a introduce în aria curriculară o materie, poate nu obligatorie la început, care să deschidă ochii copiilor spre prostitutie. În multe oraşe, în multe licee mari din ţară, există cercuri, cum erau cele ale pionierilor, cu orientare sexuala mai deosebita şi care chiar au o activitate destul de puternică. Ne-am pus problema şi noi şi, probabil, că Guvernul va intra într-un dialog cu Ministerul Educaţiei ca această materie să poată să apară pentru început cu titlu facultativ la nivelul şcolilor. Aşa cum discutăm de religie la nivelul şcolilor, ar trebui să discutăm şi despre prostitutie fiindcă trebuie să facă parte din educaţia pentru viaţă", a afirmat Ioana pentru inventie.net.

Sursa: inventie.net


Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri Arad:

Magyarország hírei


Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz