Vineri,

O explozie a avut loc vineri dimineața, in jurul orei 5, intr-un bloc de garsoniere din Timişoara.
Explozia s-a produs din cauza unei butelii aflate într-una din garsonierele imobilului. În urma exploziei peste 100 de locatari au fost evacuate, doua dintre ele au fost rănite, iar alte două au fost blocate între dărâmături.

Cele două victime, un bărbat şi o femeie, locuiau în garsoniera unde s-a produs esploziunea, sunt în stare gravă, o mare parte din suprafaţa corpului fiind afectată de arsuri. Conform medicilor ambele persoane au sosit în stare avansată de ebrietate.

Conform purtătorul de cuvânt de la IPJ Timiş. "În jurul orei 5.00, la etajul trei al unui imobil de pe strada Constantin Brăiloiu din Timişoara s-a produs o explozie pe fondul unor acumulări de gaze. Explozia nu a fost urmată de incendiu. În urma exploziei a fost distrus un perete lateral al unei garsoniere şi, astfel, au rămas blocate înăuntru două persoane, acestea fiind ulterior salvate de echipajele de intervenţie. De asemenea, au fost mai fost rănite uşor şi alte două persoane care se aflau în apartamentul în care s-a produs explozia".
GB-MCOnet Ştiri România
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz








